Anunț Concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție vacant de casier

Primăria Comunei Satchinez organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a postului contractual de execuție vacant de casier, nivel studii medii sau generale din cadrul Compartimentului Contabilitate, venituri și executare silită. 

Conditii generale de participare la concurs :

  • are cetățenia română, cetațenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor apartinand Spațiului Economic European și domiciliul în Romania;
  • cunoaște limba româna scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplina de exercitiu;
  • are o stare de sănatate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitatile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni savârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Conditii specifice de participare la concurs:

  • studii medii sau generale finalizate cu certificat/adeverință sau diploma de calificare/diploma de bacalaureat;
  • vechime minima în specialitatea studiilor absolvite – nu este necesar;

Concursul va avea loc la sediul Primăriei comunei Satchinez, str.Daliei, nr. 82, Județul Timiș, astfel:

  • selectia dosarelor de inscriere;
  • proba scrisa in data de 25.08.2021, ora 10.00;
  • interviul in data de 27.08.2021, ora 10.00

Amănunte găsiți aici:

Anunț concurs post contractual de execuție vacant de casier

Fișa postului post contractual de execuție de casier

sau aici:

1
2
3
4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pages

Follow by Email